• Eugen Scriban - Manager General
    Cursul de marketing direct a fost scurt și la obiect, lectorii au fost excelenți, iar ideile noi au fost o adevărată provocare pentru noi. În fapt, unele dintre ele le-am pus deja în practică. Iată încă un mare atu al acestui curs! Au venit cu idei și abordări ingenioase, idei ce au fost pentru noi adevarate “muze” pentru unele dintre noile acțiuni de marketing direct lansate de noi. Mult succes în continuare!
    Eugen Scriban - Manager General
    Mobexpres
  • Daniela Burada - Manager Economic
    Achiziționăm de la firma Gemidas Grup produse de birotică-papetărie. Suntem mulțumiți de aceasta colaborare.
    Daniela Burada - Manager Economic
    Bucovina Industria Laptelui SA Suceava
  • Lucian Bejan - Manager General
    Gemidas Grup ne-a proiectat și implementat sistemul de management ISO 9001. Totul a decurs conform contractului semnat. A fost o colaborare bună.
    Lucian Bejan - Manager General
    Compact Company ProdCom SRL
  • Florinel Sușinschi - Manager General
    Implementarea sistemului de management ISO 9001 a decurs așa cum ne-am înțeles de la început. Din aceste motive recomand firma Gemidas Grup fară nici o rezervă!
    Florinel Sușinschi - Manager General
    Sursa Com SRL
  • Gheorghe Onofrei Răileanu - Manager General
    Am avut o colaborare foarte bună la implementarea sistemului de management ISO 9001. Lucrurile au decurs în mod natural fară sincope.
    Gheorghe Onofrei Răileanu - Manager General
    Rai-Ono Impex SRL
  • Lucreția Cudla - Manager General
    La implementarea sistemului de management ISO 22000/HACCP am optat pentru colaborarea cu firma Gemidas Grup. Nu ne-au înșelat așteptările! Consultanți profesioniști și experiență practică deosebită. Recomand compania Gemidas Grup și altor firme care au de proiectat și implementat ISO 22000/HACCP.
    Lucreția Cudla - Manager General
    Passa Tempo SRL
  • Razvan Curaliuc - Manager General
    Așa cum se desprinde și din oferta lor firma Gemidas Grup are o paletă largă de servicii. Noi am colaborat cu ei la implementarea sistemului de management ISO 9001. A fost o colaborare bună și utilă pentru ambele parți. La început au fost probleme de negociere la preț, dar în final am ajuns în punctul reciproc avantajos pentru ambele părți.
    Razvan Curaliuc - Manager General
    Gaitan M93 Prod Com SRL
  • Mihai Steiciuc - Manager General
    Am colaborat cu firma Gemidas Grup la elaborarea sistemului de management ISO 9001. Ne-au oferit soluții pragmatice în ceea ce privește procedurile de lucru și instrucțiunile de lucru din cadrul companiei noasre. Ceea ce am remarcat în mod deosebit este că au venit cu o soluție personalizată, adaptată la nevoile companiei noastre. Au simplificat anumite trasee pe diagrama societății și au adaugat altele noi necesare optimizării procesului de producție. Un real succes colaborarea dintre firmele noastre.
    Mihai Steiciuc - Manager General
    Mold Silva
  • Ilie Nita - Manager General
    Am implementat ISO 9001 cu firma Gemidas Grup.Am avut o colaborare bună și eficientă.
    Ilie Nita - Manager General
    Nil-Construct SRL
  • Florin Vasilovschi - Manager General
    Cu firma Gemidas Grup am proiectat și implementat la noi în firmă sistemul de management ISO 22000/HACCP. Consultanți pregătiți în domeniu și proactivi. Suntem mulțumiți de colaborarea cu ei.
    Florin Vasilovschi - Manager General
    Mihalex SRL
  • Grigore Florea - Manager General
    Firmă profesionistă. Am implementat cu firma Gemidas Grup sistemul de mamagement ISO 22000/HACCP. Pe tot parcursul proiectului am avut parte de-un sprijin real cât și de o abordare pragmatică în ceea ce privește obiectivele de atins. Colaborarea cu ei a fost un real succes pentru noi.
    Grigore Florea - Manager General
    Raitar
  • Sorin Teodorovici - Manager Economic
    Avem o colaborare veche cu Gemidas Grup, înca din 2005. Achiziționam de la ei birotică-papetărie. Au o gamă largă de produse ce acoperă cerințele noastre și de asemenea au prețuri competitive.
    Sorin Teodorovici - Manager Economic
    Casa Corpului Didactic Suceava
  • Dorel Ostaciuc - Manager Economic
    Cu echipa firmei Gemidas Grup am proiectat și implementat ISO 9001 si ISO/CEI 17025. Consultanți profesioniști și proactivi.Ne-au asistat și la certificare. În concluzie o colaborare bună. Recomand firma în special pentru proiectarea și implementarea sistemelor de management.
    Dorel Ostaciuc - Manager Economic
    OJSPA Suceava
  • Cătălin Flutur - Primar Municipiu Botoșani
    Personalul de vănzări profesionist. Am colaborat și colaborăm foarte bine cu firma Gemidas Grup.Facem achiziții de birotică-papetărie și promotional & gifts de la această firmă. Ne-au încântat în special produsele de promotional & gifts prin designul lor cât și prețul extrem de atractiv.
    Cătălin Flutur - Primar Municipiu Botoșani
    Primăria Botoșani
  • Virginel Iordache - Inspector Scolar Adjunct
    O colaborare foarte bună pe achiziții de birotică-papetărie. Raspuns prompt la solicitările noastre și au o gamă variată de produse de bună calitate.
    Virginel Iordache - Inspector Scolar Adjunct
    Inspectoratul Județean Școlar Suceava
  • Rodica Ghivnici - Manager Achiziții
    Achiziționăm de la fima Gemidas Grup produse de birotică-papetărie. Livrare imediată și produse de calitate.
    Rodica Ghivnici - Manager Achiziții
    Star Mod SA Suceava
  • Ovidiu Butnariu - Manager General
    Am implementat ISO 9001 cu firma Gemidas Grup. A fost o colaborare bună. Consultanți cu experiență practică, iar derularea proiectului s-a făcut cu profesionalism.
    Ovidiu Butnariu - Manager General
    Itacon SRL Suceava
  • Cezar Grosu - Manager General
    Cu firma Gemidas Grup am proiectat și implementat Sistemul de Management ISO 9001-Managementul Calitații. Firmă serioasă cu traineri și consultanți profesioniști.Am beneficiat de asistență din partea lor la Certificare și de asemenea la menținerea Sistemului de Calitate din cadrul companiei noastre. Din cadrul firmei noastre au participat la cursurile de Auditor Calitate organizate de Gemidas Grup unde am avut parte de lectori deosebiți. Recomand aceste cursuri tuturor firmelor care-și doresc să aibă un auditor intern.
    Cezar Grosu - Manager General
    Rogvaiv SRL Suceava
  • Dorin Varvaroi - Manager Achiziții
    Colaborare foarte bună. Achiziționăm produse de birotică-papetărie și suntem mulțumiți de calitatea produselor lor. Remarc în mod deosebit disponibilitatea și profesionalismul personalului de vânzări.
    Dorin Varvaroi - Manager Achiziții
    Consiliul Județean Suceava
  • Cezar Ivanciuc - Manager General
    Colaborăm cu firma Gemidas Grup din anul 2004.De-a lungul timpului am construit o relație bazată pe respect și încredere. Suntem mulțumiți de produsele și serviciile oferite.
    Cezar Ivanciuc - Manager General
    Revine Impex SRL
  • Viorel Baț Roș - Manager Tehnic
    Produse de birotică-papetărie calitative, termen de livrare prompt, prețuri competitive! Avem o colaborare bună cu firma Gemidas Grup și o recomand fară rezerve!
    Viorel Baț Roș - Manager Tehnic
    Mopan SA - Suceava
  • Cristina Morar - Manager de achiziţii
    Deși nu-i singurul nostru furnizor de birotică –papetărie, pe segmentul de produse pe care-l achiziționăm de la firma Gemidas Grup ne declarăm multumiți. Au termen de livrare rezonabil, iar personalul de vânzări e profesionist.
    Cristina Morar - Manager de achiziţii
    Oficiul Județean de Cadastru Suceava
  • Doru Gheata - Manager Tehnic
    Colaborare bună, produse de birotică papetărie calitative, prompți în livrare.
    Doru Gheata - Manager Tehnic
    General Construct
  • Cristina Matei - Asistent Manager General
    Achiziționăm produse de papetărie-birotică, promotional&gifts din 2004. Produse de calitate la preț competitiv. Au raspuns eficient și în timp util la solicitarile noastre.
    Cristina Matei - Asistent Manager General
    Direcția Sanitar Veterinară Suceava
  • Cristina Olar - Manager Achiziții
    Achiziționam produse de papetărie-birotică, promotional&gifts din 2004. Suntem mulțumiți de colaborare. Au raspuns eficient și în timp util la toate solicitarile noastre.
    Cristina Olar - Manager Achiziții
    Direcția de Sanătate Publică Suceava
  • Adrian Oprea - Manager
    Achiziționăm înca din 2004 produse de papetărie-birotică, promotional&gifts.De asemenea am achiziționat și mobilier destinat special pentru laboratoarele de analiză medicală. Suntem multumiți de produsele și serviciile firmei Gemidas Grup.În special am remarcat calitatea deosebită a scaunelor profesionale pentru laboratoarele de analiză medicală. Am semnat un contract nou pentru 2017.
    Adrian Oprea - Manager
    Synevo România, Suceava
  • Profesor Doctor Universitar Costel Mironeasa - Director Calitate
    În calitatea mea de Director de Calitate al Universității Ștefan cel Mare Suceava am avut o serie de proiecte comune cu firma Gemidas Grup. Unul din proiecte a constat în efectuarea de către Gemidas Grup, consultanța, proiectarea și implementarea Sistemului de Management ISO 22000/HACCP la cantina-restaurant a Universității. Atitudinea proactivă dublată de profesionalismul consultanților am remarcat-o înca de la începutul derulării colaborarii. Recomand Gemidas Grup în special pentru unul din palierele ofertei lor, respectiv proiectarea și implementarea Sistemelor de Management.
    Profesor Doctor Universitar Costel Mironeasa - Director Calitate
    Universitatea Ştefan cel Mare Suceava
  • Gina Munteanu - Manager Achiziții
    Înca din 2005 avem o colaborare cu firma Gemidas Grup. Au o gamă variată de produse de birotică-papetărie, iar calitatea acestor produse este foarte bună. Au raspuns prompt de fiecare dată solicitarilor noastre și mizăm în continuare pe colaborarea cu ei.
    Gina Munteanu - Manager Achiziții
    Universitatea Ştefan cel Mare Suceava
  • Gheorghiţă Plăcintă - Manager General
    Compania Gemidas Grup este partenerul nostru de aproape doi ani și s-a dovedit un colaborator serios, răspunzând mereu cu promptitudine la problemele cu care ne confruntam. Colaborarea bună și gama diversificată de servicii oferite ne-au convins să continuam pe acest drum pentru a dezvolta în continuare relațiile dintre cele doua companii.
    Gheorghiţă Plăcintă - Manager General
    Alcedo România, Suceava
  • Cornel Turcu - Profesor Doctor Inginer
    Am avut o colaborare foarte bună cu firma Gemidas Grup în derularea unor proiecte cu finanţare europeană.
    Cornel Turcu - Profesor Doctor Inginer
    Universitatea Ştefan cel Mare Suceava
  • Angela Nistor - Director Economic
    Incă din 2005 avem o colaborare cu firma Gemidas Grup. Au o gamă variată de produse de birotică-papetarie de calitate.
    Angela Nistor - Director Economic
    Ambro S.A.
  • Alin Cosmulese - Branch Manager
    Nu am început de mult colaborarea cu voi dar rezultatele sunt uimitoare. Îmi place modul vostru de abordare şi transmitere de idei.
    Alin Cosmulese - Branch Manager
    Unicredit Suceava

Eugen Scriban - Manager General

Mobexpres


Cursul de marketing direct a fost scurt și la obiect, lectorii au fost excelenți, iar ideile noi au fost o adevărată provocare pentru noi. În fapt, unele dintre ele le-am pus deja în practică. Iată încă un mare atu al acestui curs! Au venit cu idei și abordări ingenioase, idei ce au fost pentru noi adevarate “muze” pentru unele dintre noile acțiuni de marketing direct lansate de noi. Mult succes în continuare!

Daniela Burada - Manager Economic

Bucovina Industria Laptelui SA Suceava


Achiziționăm de la firma Gemidas Grup produse de birotică-papetărie. Suntem mulțumiți de aceasta colaborare.

Lucian Bejan - Manager General

Compact Company ProdCom SRL


Gemidas Grup ne-a proiectat și implementat sistemul de management ISO 9001. Totul a decurs conform contractului semnat. A fost o colaborare bună.

Florinel Sușinschi - Manager General

Sursa Com SRL


Implementarea sistemului de management ISO 9001 a decurs așa cum ne-am înțeles de la început. Din aceste motive recomand firma Gemidas Grup fară nici o rezervă!

Gheorghe Onofrei Răileanu - Manager General

Rai-Ono Impex SRL


Am avut o colaborare foarte bună la implementarea sistemului de management ISO 9001. Lucrurile au decurs în mod natural fară sincope.

Lucreția Cudla - Manager General

Passa Tempo SRL


La implementarea sistemului de management ISO 22000/HACCP am optat pentru colaborarea cu firma Gemidas Grup. Nu ne-au înșelat așteptările! Consultanți profesioniști și experiență practică deosebită. Recomand compania Gemidas Grup și altor firme care au de proiectat și implementat ISO 22000/HACCP.

Razvan Curaliuc - Manager General

Gaitan M93 Prod Com SRL


Așa cum se desprinde și din oferta lor firma Gemidas Grup are o paletă largă de servicii. Noi am colaborat cu ei la implementarea sistemului de management ISO 9001. A fost o colaborare bună și utilă pentru ambele parți. La început au fost probleme de negociere la preț, dar în final am ajuns în punctul reciproc avantajos pentru ambele părți.

Mihai Steiciuc - Manager General

Mold Silva


Am colaborat cu firma Gemidas Grup la elaborarea sistemului de management ISO 9001. Ne-au oferit soluții pragmatice în ceea ce privește procedurile de lucru și instrucțiunile de lucru din cadrul companiei noasre. Ceea ce am remarcat în mod deosebit este că au venit cu o soluție personalizată, adaptată la nevoile companiei noastre. Au simplificat anumite trasee pe diagrama societății și au adaugat altele noi necesare optimizării procesului de producție. Un real succes colaborarea dintre firmele noastre.

Ilie Nita - Manager General

Nil-Construct SRL


Am implementat ISO 9001 cu firma Gemidas Grup.Am avut o colaborare bună și eficientă.

Florin Vasilovschi - Manager General

Mihalex SRL


Cu firma Gemidas Grup am proiectat și implementat la noi în firmă sistemul de management ISO 22000/HACCP. Consultanți pregătiți în domeniu și proactivi. Suntem mulțumiți de colaborarea cu ei.

Grigore Florea - Manager General

Raitar


Firmă profesionistă. Am implementat cu firma Gemidas Grup sistemul de mamagement ISO 22000/HACCP. Pe tot parcursul proiectului am avut parte de-un sprijin real cât și de o abordare pragmatică în ceea ce privește obiectivele de atins. Colaborarea cu ei a fost un real succes pentru noi.

Sorin Teodorovici - Manager Economic

Casa Corpului Didactic Suceava


Avem o colaborare veche cu Gemidas Grup, înca din 2005. Achiziționam de la ei birotică-papetărie. Au o gamă largă de produse ce acoperă cerințele noastre și de asemenea au prețuri competitive.

Dorel Ostaciuc - Manager Economic

OJSPA Suceava


Cu echipa firmei Gemidas Grup am proiectat și implementat ISO 9001 si ISO/CEI 17025. Consultanți profesioniști și proactivi.Ne-au asistat și la certificare. În concluzie o colaborare bună. Recomand firma în special pentru proiectarea și implementarea sistemelor de management.

Cătălin Flutur - Primar Municipiu Botoșani

Primăria Botoșani


Personalul de vănzări profesionist. Am colaborat și colaborăm foarte bine cu firma Gemidas Grup.Facem achiziții de birotică-papetărie și promotional & gifts de la această firmă. Ne-au încântat în special produsele de promotional & gifts prin designul lor cât și prețul extrem de atractiv.

Virginel Iordache - Inspector Scolar Adjunct

Inspectoratul Județean Școlar Suceava


O colaborare foarte bună pe achiziții de birotică-papetărie. Raspuns prompt la solicitările noastre și au o gamă variată de produse de bună calitate.

Rodica Ghivnici - Manager Achiziții

Star Mod SA Suceava


Achiziționăm de la fima Gemidas Grup produse de birotică-papetărie. Livrare imediată și produse de calitate.

Ovidiu Butnariu - Manager General

Itacon SRL Suceava


Am implementat ISO 9001 cu firma Gemidas Grup. A fost o colaborare bună. Consultanți cu experiență practică, iar derularea proiectului s-a făcut cu profesionalism.

Cezar Grosu - Manager General

Rogvaiv SRL Suceava


Cu firma Gemidas Grup am proiectat și implementat Sistemul de Management ISO 9001-Managementul Calitații. Firmă serioasă cu traineri și consultanți profesioniști.Am beneficiat de asistență din partea lor la Certificare și de asemenea la menținerea Sistemului de Calitate din cadrul companiei noastre. Din cadrul firmei noastre au participat la cursurile de Auditor Calitate organizate de Gemidas Grup unde am avut parte de lectori deosebiți. Recomand aceste cursuri tuturor firmelor care-și doresc să aibă un auditor intern.

Dorin Varvaroi - Manager Achiziții

Consiliul Județean Suceava


Colaborare foarte bună. Achiziționăm produse de birotică-papetărie și suntem mulțumiți de calitatea produselor lor. Remarc în mod deosebit disponibilitatea și profesionalismul personalului de vânzări.

Cezar Ivanciuc - Manager General

Revine Impex SRL


Colaborăm cu firma Gemidas Grup din anul 2004.De-a lungul timpului am construit o relație bazată pe respect și încredere. Suntem mulțumiți de produsele și serviciile oferite.

Viorel Baț Roș - Manager Tehnic

Mopan SA - Suceava


Produse de birotică-papetărie calitative, termen de livrare prompt, prețuri competitive! Avem o colaborare bună cu firma Gemidas Grup și o recomand fară rezerve!

Cristina Morar - Manager de achiziţii

Oficiul Județean de Cadastru Suceava


Deși nu-i singurul nostru furnizor de birotică –papetărie, pe segmentul de produse pe care-l achiziționăm de la firma Gemidas Grup ne declarăm multumiți. Au termen de livrare rezonabil, iar personalul de vânzări e profesionist.

Doru Gheata - Manager Tehnic

General Construct


Colaborare bună, produse de birotică papetărie calitative, prompți în livrare.

Cristina Matei - Asistent Manager General

Direcția Sanitar Veterinară Suceava


Achiziționăm produse de papetărie-birotică, promotional&gifts din 2004. Produse de calitate la preț competitiv. Au raspuns eficient și în timp util la solicitarile noastre.

Cristina Olar - Manager Achiziții

Direcția de Sanătate Publică Suceava


Achiziționam produse de papetărie-birotică, promotional&gifts din 2004. Suntem mulțumiți de colaborare. Au raspuns eficient și în timp util la toate solicitarile noastre.

Adrian Oprea - Manager

Synevo România, Suceava


Achiziționăm înca din 2004 produse de papetărie-birotică, promotional&gifts.De asemenea am achiziționat și mobilier destinat special pentru laboratoarele de analiză medicală. Suntem multumiți de produsele și serviciile firmei Gemidas Grup.În special am remarcat calitatea deosebită a scaunelor profesionale pentru laboratoarele de analiză medicală. Am semnat un contract nou pentru 2017.

Profesor Doctor Universitar Costel Mironeasa - Director Calitate

Universitatea Ştefan cel Mare Suceava


În calitatea mea de Director de Calitate al Universității Ștefan cel Mare Suceava am avut o serie de proiecte comune cu firma Gemidas Grup. Unul din proiecte a constat în efectuarea de către Gemidas Grup, consultanța, proiectarea și implementarea Sistemului de Management ISO 22000/HACCP la cantina-restaurant a Universității. Atitudinea proactivă dublată de profesionalismul consultanților am remarcat-o înca de la începutul derulării colaborarii. Recomand Gemidas Grup în special pentru unul din palierele ofertei lor, respectiv proiectarea și implementarea Sistemelor de Management.

Gina Munteanu - Manager Achiziții

Universitatea Ştefan cel Mare Suceava


Înca din 2005 avem o colaborare cu firma Gemidas Grup. Au o gamă variată de produse de birotică-papetărie, iar calitatea acestor produse este foarte bună. Au raspuns prompt de fiecare dată solicitarilor noastre și mizăm în continuare pe colaborarea cu ei.

Gheorghiţă Plăcintă - Manager General

Alcedo România, Suceava


Compania Gemidas Grup este partenerul nostru de aproape doi ani și s-a dovedit un colaborator serios, răspunzând mereu cu promptitudine la problemele cu care ne confruntam. Colaborarea bună și gama diversificată de servicii oferite ne-au convins să continuam pe acest drum pentru a dezvolta în continuare relațiile dintre cele doua companii.

Cornel Turcu - Profesor Doctor Inginer

Universitatea Ştefan cel Mare Suceava


Am avut o colaborare foarte bună cu firma Gemidas Grup în derularea unor proiecte cu finanţare europeană.

Angela Nistor - Director Economic

Ambro S.A.


Incă din 2005 avem o colaborare cu firma Gemidas Grup. Au o gamă variată de produse de birotică-papetarie de calitate.

Alin Cosmulese - Branch Manager

Unicredit Suceava


Nu am început de mult colaborarea cu voi dar rezultatele sunt uimitoare. Îmi place modul vostru de abordare şi transmitere de idei.

Profită de oferta specială a săptămânii acum !


Vezi oferta specială!